Există proiecte frumoase, proiecte extraordinare și proiecte de suflet. Toate sunt speciale pentru că fiecare lucru pe lumea aceasta este special, dacă știi cum să îl privești. Proiectele de suflet au însă ceva al lor, o energie aparte care menține flacăra aprinsă și o transmite mai departe.
Un astfel de proiect este Maxima Zilei. Un proiect început prin 2002, într-o companie mică, dar frumoasă, de consultanță în resurse umane – HRD Dezvoltare Resurse Umane (Human Resources Development). Ideea a fost a lui Richard, proprietarul firmei și colegul nostru de atunci (Mulțumim Richard!).
La început proiectul a fost doar pentru echipa HRD. În fiecare zi era printată și postată pe o coală A4 o maximă pe unul din pereții din bucătărie, de obicei cel cu faianță, că se lipea și se dezlipea mai ușor. Acolo, în bucătărie, era cea mai mare expunere. La un moment dat am înlocuit postarea pe faianță cu postarea pe o tablă de plută (era mult mai simplu acum). Maximele erau în română sau engleză, în funcție de cine era responsabil de postarea lor în săptămâna respectivă. Fiecare maximă era căutată și pregătită pentru a doua zi, în fiecare zi lucrătoare. Uneori, maximele transmiteau mesaje despre ce se întâmplă în echipă. Alteori erau posibile soluții la provocările prin care treceam împreună.
În 2003 am postat în continuare maxima în bucătărie, în fiecare zi lucrătoare (în weekend nu era nimeni pe la birou).
În 2004 am făcut un pas în acest proiect. Am renunțat să mai printăm și să postăm maximele în bucătărie. Le trimiteam întregii echipe prin e-mail. Redusesem astfel o parte din consumul intern de hârtie.
În 2005 am mai făcut un pas. Unul mare și important. Ne-a venit ideea să o trimitem și altora pentru a le lumina diminețile. O ținusem destulă vreme doar pentru noi.
Am creat rapid o bază de date cu persoane cărora le-am cerut acordul să fie incluse în program. Adresele lor de e-mail erau listate în Excel. Cineva dintre noi (de obicei cel care ajungea cel mai devreme la birou) o trimitea în fiecare zi lucrătoare la sute de abonați. Am intrat la un moment dat în spam cu adresa de e-mail și, implicit, cu serverul firmei, pentru că nu am știut că era de preferat să trimitem la maxim 300 de adrese odată (mai târziu am aflat că există funcția de Mail Merge în Excel. Cei care spun că majoritatea oamenilor știu mai puțin de 10% din Excel au dreptate). Trei zile nu am putut trimite și primi mesaje. Apoi am împărțit lista din Excel în calupuri de maxim 300 de adrese pentru a nu repeta pățania.
În 2006 am făcut încă un pas. Acum nu mai căutam maxime doar pentru a doua zi, ci pentru o săptămână întreagă. Observasem că este mai ușor așa pentru responsabilul de proiect care avea timp suficient în weekend (cel puțin așa credeam noi).
În 2007 a fost vremea pentru încă un pas. Am cumpărat o platformă de trimis mesaje construită de o firmă de IT din România. Era o noutate la vremea aceea (cel puțin pentru mine care, de când am pășit în zona socio-umană acum 27 de ani, am lăsat-o mai moale cu tehnica). O vreme am trimis mesajele cu acea platformă. Apoi am renunțat pentru că apăreau erori destul de multe și mari. Ne-am întors la vechile metode și anume listele din Excel.
În 2008 am mai făcut un pas mare și frumos. A apărut site-ul www.maximazilei.ro. A fost uimitor la acea vreme pentru mine faptul că nimeni nu cumpărase domeniul. Site-ul a trecut prin multe transformări în trecut și cu siguranță va trece prin altele în viitor. A dat o altă amploare proiectului, chiar dacă nu a fost exploatat la adevăratul potențial. Unele proiecte de suflet aleg momentul potrivit pentru a ieși cu adevărat în lume.
În 2009 am mai făcut un pas important. Am început să pregătesc maximele pentru un an întreg. Îmi luam două zile la finalul anului pentru a selecta și aranja maximele pe zilele anului viitor. Singurul lucru pe care îl mai aveam de făcut era să le trimit în fiecare zi, dimineața. Tot din Excel, pentru că era mult mai sigur, deși mai aveam abonați care se plângeau că nu o primesc uneori. Au fost cazuri în care am cerut să se înscrie cu adresa personală de e-mail pentru că maxima nu putea trece de anumite condiții de securitate din cadrul unor companii.
În 2010 am luat-o pe cont propriu, după 11 ani de lucru în HRD. Venise momentul. Am cerut să iau proiectul Maxima Zilei cu mine astfel încât sufletul acestui proiect și sufletul meu să meargă împreună. Și sunt împreună de atunci.
În 2011 a mai fost făcut un pas. Site-ului Maxima Zilei i s-a atașat un modul de trimitere automată a maximelor. Care a funcționat o vreme foarte bine, apoi nu îmi e clar ce s-a întâmplat (nebănuite sunt căile oamenilor, dar ale IT-ului sunt și mai și). Ne-am întors pentru o vreme la Excel. Mai exact s-a întors Romeo (celălalt Romeo), vărul meu. Care și-a asumat responsabilitatea de a trimite maxima în fiecare dimineață. Am cerut să îi plătesc acest serviciu. Mi-a spus că e important să trimită maxima în fiecare dimineață pentru a se obișnui cu un anumit nivel de disciplină. Am economisit frumos banii (Mulțumesc Romeo!).
În 2012 am făcut în continuare pasul firesc de a trimite maximele în fiecare zi lucrătoare sub sloganul: „O rază de soare la primele ore ale dimineții!”.
În 2013 venise vremea pentru încă un pas. Am delegat responsabilitatea selectării și aranjării maximelor către Marinela, soția mea (Mulțumesc Marinela!). Ea a fost cea care, în fiecare lună de noiembrie a anului, selecta și pregătea maximele pentru următorul an.
În 2014 am făcut pasul firesc pe care l-am făcut și în 2012 (vezi mai sus).
În 2015 am făcut încă un pas frumos. Am început să renunțăm la Excel și să trimitem maximele cu MailChimp. Tot Romeo (celălalt Romeo, vărul meu) le trimitea (și le trimite și în prezent) în fiecare dimineață.
În tot acest timp a fost, din umbră, o persoană care mi-a adus mereu aminte când nu primea maxima. Alina este (Mulțumesc Alina!). Uneori eram atât de prins cu diverse lucruri încât nu îmi dădeam seama că maxima nu fusese trimisă în acea zi. Alina era cea care dădea semnalul de alarmă trimițându-mi un sms cu mesajul „Maxima de azi?!”. Și știam că e momentul să fie trimisă. Așa că trimiteam mai departe semnalul la Romeo (vărul meu).
În 2016 a fost timpul pentru un alt pas, o altă schimbare. Nu am mai pregătit maximele pentru tot anul 2017. Am zis să fac altfel. Am invitat abonații proiectului Maxima Zilei să îmi trimită maxime pe care să le postez anul acesta. Și bine am făcut! M-am trezit cu o avalanșă de maxime de la Roxana Negoiță, Raluca Grecu și Elena Anghel (Mulțumesc!!!). Iar de la Erika Mureșan (Mulțumesc Erika!) am primit cadou de ziua mea poate cel mai de suflet cadou pe care îl puteam primi: un fel de carte mare, legată la legătorie (cum se leagă lucrările de diplomă), cu câte o maximă încadrată într-un chenar pe fiecare pagină. Erika a petrecut ceva timp să le culeagă din diverse surse și să le pună în această carte (nu e chiar carte, dar nu îmi vine în minte cum să îi spun). Apoi mi-a spus că doamna care a legat cartea a citit și ea o parte dintre ele. Erika a devenit astfel Furnizorul Oficial pentru Maxima Zilei (cred că maximele din carte îmi ajung pentru trei ani de acum încolo. Vă anunț când le termin de postat).
Iar în 2017* e momentul pentru încă un pas, o altă transformare. Mai ales că anul acesta proiectul Maxima Zilei împlinește 15 ani de la înființare (La Mulți Ani!), un moment bun pentru încă un pas mare.
De aceea, de luni 8 mai, Maxima Zilei va fi prezentă în fiecare zi lucrătoare și pe facebook.
De ce?
Pentru că cei mai mulți dintre noi avem deja conturi pe facebook, pe care le accesăm aproape zilnic.
Și pentru că astfel Maxima Zilei poate fi accesată de un număr și mai mare de persoane care se pot bucura de înțelepciunea postărilor zilnice.
În același timp, păstrăm structura deja existentă de trimitere prin e-mail în fiecare dimineață pentru abonați.
Astfel, de acum încolo Maxima Zilei va putea fi vizualizată:
Poți invita prietenii să dea like și să urmărească pagina Maxima Zilei pe facebook. Îți mulțumim anticipat!
Mulțumim și pentru că ai citit articolul în întregime! Dacă ai avut măcar o dată în viață un proiect de suflet știi ce simțim în aceste momente.
Rămâne să te informăm în fiecare an despre pașii pe care îi facem în continuare cu acest proiect! Pentru că, așa cum au fost pași făcuți în fiecare an, așa vor fi pași făcuți de acum încolo!
Mulțumim pentru că ești alături de noi!
Echipa Maxima Zilei (adică Romeo Crețu, administratorul proiectului, și Romeo Boșcu, cel care postează zilnic Maxima Zilei ca să ajungă la tine)
*În 2017 am mai făcut doi pași. Primul se referă la faptul că maximele le selectez acum pentru o săptămână și urmează să le selectez gradual pentru o lună și apoi pentru întregul an (reiau sistemul de lucru pe care l-am utilizat în unii dintre anii anteriori). Al doilea se referă la integrarea tuturor canalelor de difuzare (site, e-mail, pagină facebook) într-o structură unitară, frumoasă.
Abonare Maxima Zilei